.jpg) |
| Frescă a Sfântului Grigorie de Sinaitul în biserica mănăstirii Simonos Petras |
Sfântul Grigorie Sinaitul ( † 1347)
Învățător al isihasmului pe Muntele Athos, în Tracia și în Balcani
Sfântul Grigorie s-a născut în jurul anului 1270 în satul Koukoulos, lângă Smirna. În tinerețe a plecat la Muntele Sinai, unde a devenit călugăr, de unde a și primit apelativul de „Sinait”. S-a stabilit apoi în Creta împreună cu tovarășul său de călugărie Gerasim (din Evrip), unde au ucenicit lângă ascetul Arsenie, care i-a învățat arta rugăciunii isihaste cea de un singur gând : „Doamne, Iisuse Hristoase, miluiește-mă”. După o scurtă ședere acolo, a plecat la Muntele Athos și s-a stabilit în schitul Magula, lângă mănăstirea Iviron, unde a devenit pentru mulți călugări învățător al rugăciunii minții. Din cauza numărului mare de oameni care veneau la el pentru folos duhovnicesc, era nevoit să se retragă în locuri inaccesibile, în special în preajma mănăstirii Simonos Petras, unde până în zilele noastre s-au păstrat peșterile în care s-a nevoit.
Însă din pricina incursiunilor turcilor, a fost nevoit, în jurul anului 1326, să părăsească Muntele Athos împreună cu ucenicii săi. Îndreptându-se spre Tesalonic, își pusese în gând să se întoarcă în Sinai. După mai multe peregrinări, au ajuns în cele din urmă în deșertul Paroria, o regiune muntoasă la granița dintre Bulgaria și Bizanț, unde s-au instalat, construindu-și chilii monahale.
Curând Paroria a devenit un centru cu mare popularitate. Printre numeroșii săi ucenici, cei mai renumiți au fost biograful său și Patriarhul Constantinopolului Calist I, Sfântul Teodosie, întemeietorul mănăstirii Kelifarevo, și Sfântul Romil de la Ravanița, Sfântul Grigorie din Gornjak, Sfântul Nicodim de la Tismana, Sfântul Iacob de Servia și mulți alții care au primit apelativul de „noii sinaiți” cu care au și rămas în memoria popoarelor balcanice, în special în Serbia.
Domnitorii vremii: Andronic al III-lea Paleologul, Ștefan Dușan al Serbiei, Ioan Alexandru al Bulgariei și Nicolae Alexandru al Valahiei căutau prietenia Sfântului Grigorie și corespondau cu el pentru a-i primi sfaturile duhovnicești.
În concluzie, se poate spune că Sfântul Grigorie este sursa înfloririi mișcării isihaste pe care Muntele Athos o va transmite lumii balcanice ca pe cea mai prețioasă moștenire a sa.
S-a sfârșit în pace în 1347, iar pomenirea sa este prăznuită pe 6 aprilie.
Curând Paroria a devenit un centru cu mare popularitate. Printre numeroșii săi ucenici, cei mai renumiți au fost biograful său și Patriarhul Constantinopolului Calist I, Sfântul Teodosie, întemeietorul mănăstirii Kelifarevo, și Sfântul Romil de la Ravanița, Sfântul Grigorie din Gornjak, Sfântul Nicodim de la Tismana, Sfântul Iacob de Servia și mulți alții care au primit apelativul de „noii sinaiți” cu care au și rămas în memoria popoarelor balcanice, în special în Serbia.
Domnitorii vremii: Andronic al III-lea Paleologul, Ștefan Dușan al Serbiei, Ioan Alexandru al Bulgariei și Nicolae Alexandru al Valahiei căutau prietenia Sfântului Grigorie și corespondau cu el pentru a-i primi sfaturile duhovnicești.
În concluzie, se poate spune că Sfântul Grigorie este sursa înfloririi mișcării isihaste pe care Muntele Athos o va transmite lumii balcanice ca pe cea mai prețioasă moștenire a sa.
S-a sfârșit în pace în 1347, iar pomenirea sa este prăznuită pe 6 aprilie.
_______________
BIBLIOGRAFIE
Viața:
• Βίος καὶ πολιτεία τοῦ ἐν ἁγίοις πατρὸς ἡμῶν Γρηγορίου τοῦ Σιναΐτου συγγραφεὶς παρὰ τοῦ ἁγιωτάτου ἀρχιεπισκόπου Κωνσταντινουπόλεως Καλλίστου, ed. M. I. Pomjalovski, Zitie iže vo svjatyh otca našego Grigorija Sinaite, Αγία Πετρούπολη1894
Scrieri:
• Νικόδημος Αγιορείτης και Μακάριος Κορίνθου (εκδ.), Η Φιλοκαλία των ιερών νηπτικών, τόμ. 4, σ. 31-88. Αθήνα 1991 (5th ed.)
Studii:
• Balfour David, «Was St Gregory Palamas St Gregory the Sinaïte’s pupil?», Saint Vladimir’s Theological Quarterly 28 (1984), p. 115-130.
• Balfour David, «The works of Gregory the Sinaïte», Θεολογία 53 (1982), p. 417-429, 697-710, 1102-1118; Θεολογία 54 (1983), p. 153-183
• Darrouzes Jean, «Grégoire le Sinaïte», in: Dictionnaire de Spiritualité 6 (1967), p. 1011-1014.
• Δεληκάρη Αγγελική, Άγιος Γρηγόριος ο Σιναΐτης: Η δράση και η συμβολή του στη διάδοση του ησυχασμού στα Βαλκάνια. Η σλαβική μετάφραση του βίου κατά το αρχαιότερο χειρόγραφο. Θεσσαλονίκη 2004
• Hisamatsu Eiji, «Gregorios Sinaites als Lehrer des Gebetes», (Münsteraner Theologische Abhandlungen 34), Altenberge, 1994
• Hisamatsu Eiji, «Hesychastische Gebetslehre bei Gregorios Sinaites», Studia Patristica 30 (1997), p. 218-223.
• Hisamatsu Eiji, «Theoria und Energeia bei Gregorios Sinaites», Studia Patristica 35 (2001), p.110-113
• Киселков Васил Сл., Григорий Синаит, представител на мистицизма във Византия през XIV век. София 1928
• Pandursky W. Gregorios Sinaites und seine Mystik: [Diss.]. Marburg, 1945
• Παπαδόπουλος Στ. «Γρηγόριος ὁ Σιναΐτης», ΘΗΕ, vol. 4, p. 703-707. Athens 1964
• Rigo Antonio, «Gregorio il Sinaita», in: G. Conticello, La théologie byzantine et sa tradition, Turnhout, 2002, vol. 2. p. 35-122
• Rigo Antonio, «Les œuvres de Grégoire le Sinaïte», Annuaire de l’École Pratique des hautes études, Ve section, 10 (2001-2002), p. 363-366.
• Van Parys Michel, «La liturgie du cœur selon saint Grégoire le Sinaïte», Irénikon, 51 (1978), p. 312-337.
Δεν υπάρχουν σχόλια:
Δημοσίευση σχολίου